Fiecare dintre noi avem nevoie să ne relaxăm. Poate că ne simțim obosiți, poate ușor abătuți, poate că ne întâlnim cu prietenii sau cu o persoană dragă într-un bar. Poate și tu ești una dintre acele persoane. Ce, antreprenorii nu au nevoie de relaxare și socializare?
Poate au mai mare nevoie decât oamenii care sunt angajați și nu au alte griji cu excepția familiei. Și atunci, nu le-ar fi mai ușor ca barul tău să le ‘’iasă’’ în cale, fără ca ei să caute prea mult? Se poate întâmpla asta cu ajutorul unei reclame bar pe care o poți folosi chiar și pentru un hotel sau restaurant sau toate la un loc.
Vizibile de la distanțe mari, de până la 60 de metri, reclamele luminoase prevăzute cu leduri sunt precum o carte de vizită uriașă pe care un potențial client o vede și care-l atrage spre locație. Probabil că asta îți și dorești, așa-i? Și atunci, e simplu.
Nu subestima rolul unei reclame bar în atragerea clienților
Deseori subestimăm detaliile care pot face diferența, dar pierdem de multe ori. La fel se întâmplă și cu o reclamă luminoasă. Sunt antreprenori care investesc în orice fel de reclamă, fără intensitate luminoasă prea mare, fără a fi vizibile și de la distanțe mari, fără posibilitatea să fie privite ca un ghid pentru cel ce caută o pensiune, un hotel, un bar.
Îți propunem un exercițiu de imaginație. Gândește-te că te rătăcești într-o stațiune sau într-un oraș pe care îl vizitezi. Nu reușești să găsești hotelul la care te-ai cazat sau poate că nici nu ai rezervat cameră, cu gândul că o vei face când ajungi la destinație.
Și cum viața este imprevizibilă, se poate întâmpla să…te rătăcești sau, pur și simplu, să nu mai poți ajunge la destinația propusă, dintr-un motiv sau altul. În acest timp, se ivește în fața ochilor tăi un panou care îți indică faptul că ‘’acolo’’ se află o pensiune sau un hotel. Dar dacă acel panou nu ar exista, iar afară ar fi întuneric? Ai vedea că în acel loc este un hotel? Clar, nu. Și acum, gândește-te că în această situație se află o persoană care se îndreaptă spre hotelul tău. Cum ajunge? Cu ajutorul unei reclame luminoase pensiune/hotel/bar. Corect?
De ce să investești într-o astfel de reclamă? Pentru că:
- Îți oferă vizibilitate mai mare, datorită led-urilor foarte luminoase;
- Au un consum mai mic de energie, tot datorită led-urilor, care sunt gândite astfel încât să te ajute să economisești;
- Sunt rezistente, deoarece sunt fabricate din materiale de calitate superioară
- Se poate programa cu ușurință de pe calculator sau telefon;
- Poți adăuga orice mesaj dorești;
- Beneficiezi de expunere pozitivă;
- Ajuți oamenii să petreacă timp plăcut cu prietenii, partenera/ul, familia, să ajungă unde își doresc.
Expune-ți afacerea și bucură-te de toate avantajele pe care ți le poate oferi o reclamă luminoasă bar/hotel/restaurant! Dar înainte de a te bucura, este necesar să o comanzi din magazinul nostru online!
Obține și mai multe avantaje pentru afacerea ta cu reclamele luminoase cu led și fii mai aproape de succesul business-ului tău
Că ai un bar, o pensiune, un hotel sau toate la pachet, pe reclame-luminoase-led.ro găsești reclama de care ai nevoie pentru a deveni mai vizibil cu fiecare zi.
Culori RGB, recunoscute pentru claritatea și rezoluția superioară, o mulțime de leduri, carcasă rezistentă în condiții meteo extreme, afișare față/verso sau doar față, preț competitiv.
Toate acestea, dar și multe altele, pot fi motivele pentru care tu să comanzi azi, acum, reclama de care ai nevoie pentru business-ul tău. De ce acum, și nu mâine? Pentru că orice decizie amânată, înseamnă clienți pe care îi poți pierde. Dar cum tu ești un antreprenor responsabil, amânarea nu este un cuvânt ce face parte din vocabularul tău…sau este? Tu decizi.
Așadar, fii mai aproape de a obține venituri mai mari, datorită clienților pe care îi poți atrage cu ajutorul unei reclame bar și pe care o poți comanda de pe site-ul nostru!